joi, 4 octombrie 2012

Un apartament vechi la preţ mic !

Cum se poate cumpăra un apartament vechi la un preţ mai mic cu peste 10% !

 

 Preţurile apartamentelor vechi situate la ultimul etaj sau la parter sunt cu peste 10% mai mici decât cele ale locuinţelor scoase la vânzare în acelaşi bloc la un etaj intermediar, potrivit unei analize a portalului imobiliare.ro.

Conform portalului imobiliar apartamentele vechi situate la ultimul etaj sunt scoase la vânzare la un preţ cu până la 11,5% mai mic decât apartamentele din acelaşi bloc situate la un etaj intermediar. Preţuri mai mici sunt practicate şi în cazul apartamentelor de la parter, cea mai mare diferenţă constatată în acest caz fiind de 10,6%.

"Tendinţa se manifestă în toate oraşele mari din ţară, valorile sunt însă diferite. Studiul a luat în considerare un număr de 4.454 de anunţuri imobiliare valabile în luna aprilie şi care vizează vânzarea apartamentelor vechi cu două camere", se arată într-un comunicat al imobiliare.ro.

Cea mai mare diferenţă de preţ este întâlnită la Constanţa, unde un apartament vechi cu două camere situat la ultimul etaj costă 42.870 euro, cu 11,5% mai puţin decât o locuinţă similară de la un etaj intermediar pentru care proprietarii solicită în medie puţin peste 48.400 de euro.


La Timişoara, apartamentele care se află la ultimul etaj sunt cu 7,5% mai ieftine, preţul solicitat de proprietari în acest caz fiind de 873 euro/mp util, faţă de 944 euro/mp util în cazul locuinţelor din acelaşi bloc situate la un etaj intermediar.


Şi în Capitală, în cazul blocurilor construite înainte de 1989, ultimul etaj este mai ieftin cu 6,9%. Diferenţa calculată pentru un apartament cu două camere din Bucureşti cu o suprafaţă utilă de 55 mp reprezintă aproximativ 4.300 euro.


Dacă terasa este un atu în cazul construcţiilor noi, penthouse-urile, de pildă, fiind de regulă cele mai scumpe apartamente dintr-un bloc nou, tot terasa este invocată ca principalăobiecţie în cazul apartamentelor vechi situate la ultimul etaj, din cauza pericolului de inundaţii.


Dezavantajate de preţ sunt şi apartamentele de la parterul blocurilor vechi, chiar dacă din motive complet diferite. Traficul intens, subsolul blocului şi teama de spargeri sunt principalele obiecţii ridicate de cumpărători, obiecţii se reflectă şi în preţ.


La Iaşi, de exemplu, preţul mediu solicitat pentru un apartament vechi cu două camere situat la parter este de 40.648 euro, cu 10,6% mai mic decât un apartament situat la un etaj intermediar, pentru care proprietarii solicită în medie 45.476 euro.


La Cluj-Napoca, Braşov şi Constanţa întâlnim aceeaşi diferenţă de preţ, de 4-4,1%, între cele două categorii de locuinţe, diferenţa reprezentând aproximativ 2.000 de euro în cazul unui apartament vechi cu două camere cu o suprafaţă utilă de 50 mp, în timp ce la Bucureşti, o locuinţă situată la parter este cu aproximativ 3% mai ieftină.


Lansat în ianuarie 2000, imobiliare.ro are peste 30.000 de vizitatori unici pe zi şi cuprinde una dintre cele mai mari baze de oferte din toate categoriile imobiliare la nivel naţional.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Thanks !