vineri, 8 februarie 2013

Preţul apartamentelor vechi


Cea mai însemnată "prăbuşire" a preţurilor s-a înregistrat în Bucureşti, unde metrul pătrat costa, în medie, la sfârşitul anului trecut, 961 de euro, cu aproape 60% mai puţin decât înaintea crizei din 2008.
Topul oraşelor cu cele mai mari preţuri
Sursă: Darian
"În 2013 vom asista în continuare la o scădere a pieţei având în vedere conjunctura economică. Cum programul <Prima Casă> care a susţinut industria imobiliară în ultimii ani este practic finalizat, iar planurile guvernamentale prevăd un nou proiect <Noua Casă>, s-ar putea să asistăm la o scădere mai accentuată a preţurilor apartamentelor vechi şi o menţinere sau chiar o creştere uşoară a celor noi, în special a celor bine dimensionate şi amplasate în zone cu infrastructură bună", consideră Adrian Crivii, preşedintele Darian.
Cele mai mici scăderi de preţuri s-au înregistrat în Oradea, unde apartamentele din imobilele vechi s-au ieftinit cu circa 20%.
De luat în seamă însă este şi deprecierea cursului leu/euro cu 20,9% în ultimii cinci ani. Astfel, dacă în 2008 cursul mediu de schimb a fost de 3,6827 lei/euro, anul trecut acesta a urcat la 4,4560 lei/euro, potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR).
"Piaţa imobiliară locală este influenţată de situaţia stagnantă a economiei româneşti şi de reticenţele investitoriilor în proiectele imobiliare ale pieţelor emergente din Europa", se arată în analiza citată.
Topul reducerilor de preţ în perioada 2008-2012
Sursă: Darian
Cât mai valoarează casa ta
Cu toate că preţul apartamentelor din Capitală a consemnat cea mai semnificativă scădere de la începutul crizei şi până la sfârşitul anului trecut, respectiv 57%, locuinţele din Bucureşti continuă să fie cele mai scumpe din România.
Astfel, pentru un apartament vechi de două camere cu o suprafaţă utilă de 42 de metri pătraţi, proprietarii cer circa 40.360 de euro, sumă similară cu preţurile cerute în Cluj-Napoca unde un apartament vechi cu aceeaşi suprafaţă costa la sfârşitul anului trecut 40.270 de euro.
Pe de altă parte, cele mai ieftine apartamente se găsesc în Reşiţa, unde pentru o locuinţă cu două camere şi o suprafaţă de 42 de metri pătraţi suma cerută este de 18.980 de euro.
Preţuri scăzute vor găsi şi cei în căutare de apartamente în Baia Mare sau Alba Iulia, unde metrul pătrat costă în jur de 500 de euro.
Click pe imagine pentru a mări
Care este preţul real pe care îl vor vânzătorii de apartamente din Bucureşti
Diferenţa dintre preţul cerut de proprietarii de apartamente vechi din Capitală şi preţul la care acestea sunt vândute este între 7% şi 13%, în funcţie de zonă, reiese dintr-o analiză realizată de portalul de specialitate imobiliare.ro.
Astfel, marja de negociere pentru un apartament cu două camere într-un bloc construit în perioada 1980-1990 în zona Aviaţiei din Bucureşti este de 13%. Preţul mediu pentru o locuinţă de 55 de metri pătraţi utili se ridică la 80.000 de euro, în timp ce valoarea de tranzacţionare este de 70.000 de euro, reiese din studiul care se referă la ultima parte a anului trecut.
Dispuşi să lase din preţ sunt şi proprietarii care vând în zona Decebal, unde marja de negociere pentru un apartament cu trei camere construit după 1990 poate ajunge la 12%. Astfel, o locuinţă de 85 de metri pătraţi utili scoasă la vânzare cu 125.000 de euro poate fi negociată până la 100.000 de euro.
Mai puţin flexibili atunci când vine vorba de negocieri sunt proprietarii de pe Calea Moşilor, aceştia fiind dispuşi să lase doar 5% din preţul cerut pentru un apartament vechi cu două camere şi cel mult 7% pentru un apartament cu trei camere.
Schimbările propuse la programul "Prima Casă" a mărit semnificativ oferta de apartamente scoase la vânzare în Capitală
Schimbările pe care executivul le-a propus la programul "Prima Casă" i-a speriat pe proprietarii de apartamente vechi care s-au grăbit în ianuarie să-şi scoată la vânzare locuinţele cât timp acestea mai sunt eligibile pentru programul guvernamental, reiese dintr-o analiză realizată de portalul de imobiliare anunţuriparticulare.ro.
Astfel, la începutul anului au apărut peste 2.050 de oferte noi, numărul apartamentelor vechis scoase la vânzare ajungând la un nivel similar celui din 2007, fiind totodată cu 12-15% mai ridicat decât în 2011-2012.
În programul de guvernare al Guvernului Ponta II pentru perioada 2013-2016 sunt propuse o serie de modificări ale programului "Prima Casă" astfel încât acesta să poată fi accesat doar pentru achiziţionarea de locuinţe noi.
Executivul nu specifică însă anul de construcţie care să califice un apartament drept "nou". O iniţiativă similară a fost luată în calcul şi de guvernarea Boc însă aceasta a fost abandonată după un avertisment al Consiliului Concurenţei.  http://www.gandul.info/financiar

Preturi pe 2013 la apartamente si garsoniere executate silit


Pretul mediu al garsonierelor executate silit este de circa 7.000 de euro, in timp ce la un apartament cu doua camere media ajunge la 20.000 de euro, insa nivelul minim inregistrat in prezent pe piata este de 2.325 de euro pentru o camera.

"Cei interesati au invatat deja ca, daca la prima licitatie, bunul nu se vinde, la a doua, pretul va scadea obligatoriu cu 25%. Asadar, in 90% dintre cazuri, in ultima vreme, nu se prezinta nimeni la prima licitatie pentru bunurile executate silit si astfel bancile sunt fortate sa porneasca a doua licitatie de la 75% din pretul evaluat initial", a declarat, intr-un comunicat, Elena Puica, directorul comercial al portalului executari.com.

Astfel, dupa reducerea pretului cu 25%, o garsoniera in Bucuresti, pe Bulevardul Corneliu Coposu, având o suprafata de 16,7 metri patrati, a ajuns la un pret de 8.460 euro. in Tulcea, pe strada Taberei, o garsoniera cu 19,5 metri patrati este vânduta cu 7.500 de euro, in timp ce in Arad o garsoniera cu 33 metri patrati costa 8.500 de euro, iar in Vaslui, la 26 de metri patrati, pretul este de 4.250 de euro. in Bacau, o garsoniera de 45,3 metri patrati costa 8.850 de euro.

In cazul apartamentelor cu doua camere, in Videle o locuinta de 50 de metri patrati costa 14.400 de euro, iar in Sovata 53,71 metri patrati se vând cu 19.250 de euro. in Navodari, doua camere de 46 metri patrati sunt licitate de la pretul de 17.730 euro, in timp ce in Vatra Dornei 48 de metri patrati se vand la pretul de 20.400 de euro.

In Bucuresti sunt la vanzare la preturi reduse câteva zeci de apartamente cu doua camere. Spre exemplu, un apartament de 35 de metri patrati, localizat in sectorul 5 (soseaua Salaj) este scos pe piata la pretul de 21.570 euro, iar altul de 38 de metri patrati, in sectorul 4 (Aleea Dolina) costa 25.000 de euro.

Si apartamentele cu trei camere beneficiaza de reduceri in oferta actuala a bancilor. De exemplu, in orasul Moreni, judetul Dâmbovita, un apartament cu trei camere cu o suprafata de 81 de metri patrati se tranzactioneaza la pretul de 27.000 de euro. in Giurgiu, un apartament cu trei camere, cu o suprafata de 83,53 metri patrati, se vinde cu 20.150 euro.

Preturile nu includ TVA.  Mondo News  http://www.mondonews.ro/Preturi-pe-2013


Chiria este mai mare decât rata la bancă. 

Preţul apartamentelor a scăzut de la începutul crizei cu 57%, iar chiriile cu maximum 18%

Chiria lunară pentru o garsonieră din Drumul Taberei este mai mare cu 40% decât rata la un credit ipotecar pentru acelaşi tip de locuinţă, potrivit portalului anunturiparticulari.ro. Cei interesaţi de achiziţionarea unui apartament pot achita, în medie, o rată cu 26% mai mică decât chiria, în funcţie de zonă, în condiţiile în care preţul unei locuinţe în Capitală a scăzut în medie cu 57%. Diferenţele dintre rata bancară şi chiria lunară pornesc de la 16% în favoarea ratei, în cartiere precum Colentina. Astfel, dacă accesarea unui credit ipotecar pe o perioadă de 30 de ani pentru achiziţionarea unei garsoniere presupune o rată lunară în jurul a 150-180 de euro, chiria solicitată de proprietari pentru acelaşi tip de unitate porneşte de la aproximativ 205 euro în zone precum Militari sau Colentina. 

Chiriile bat pasul pe loc

Criza nu s-a simţit prea mult la nivelul chiriilor, acestea au scăzut cu procente cuprinse între 13% şi 18% în ultimii trei ani şi cu 1%-6% în ultimul an. Cel mai mult a scăzut chiria la apartamentele cu trei camere şi cel mai puţin la cele cu patru, dacă ne raportăm la ultimii trei ani. Modificări accentuate de preţ nu se observă nici pe interval de un an în ceea ce priveşte chiriile medii solicitate de proprietarii de apartamente vechi din Capitală. Spre deosebire de ianuarie 2012, chiriaşii plătesc în medie o chirie cu aproximativ 6% mai mică pentru un apartament de trei camere, dar şi cu 3% mai mare pentru o unitate de patru camere.

Garsonierele par să fi “îngheţat” de două luni la o chirie medie în jur de 225 de euro la nivelul întregii Capitale. Chiria solicitată de proprietari a scăzut insesizabil, cu doar un euro, pe un interval de 30 de zile, şi cu 1% comparativ cu luna ianuarie a anului 2012, de la 228 de euro. “Într-o situaţie similară se înscriu şi apartamentele de două camere. Proprietarii bucureşteni cer la început de 2013 o chirie de 321 de euro, în scădere cu 1% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut”, potrivit sursei citate. Studiul mai arată că în cazul unui apartament de trei camere se plăteşte o chirie cu 6% mai mică faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Astfel, dacă în ianuarie 2012 chiria pentru o astfel de unitate se învârtea în jurul valorii de 469 de euro/lună, aceasta ajunge în prezent la 439 de euro. Apartamentele de patru camere sunt singurele unităţi care par să fi câştigat teren atât de la o lună la alta, cât şi raportat la un interval de 12 luni. Proprietarii solicită o chirie medie de 674 de euro/lună la început de 2013, cu 3% mai mult faţă de ianuarie 2012, dar şi cu 19% peste nivelul de 567 de euro din decembrie anul trecut. 
Preţul apartamentelor s-a prăbuşit odata cu criza
Preţurile apartamentelor vechi au înregistrat la nivel naţional scăderi de aproximativ 40% în ultimii patru ani, de la începutul crizei, potrivit companiei de evaluare Darian. În ultimul an, scăderea a fost de doar 2,5%, 2012 fiind considerat şi cel mai stabil an de la începutul crizei imobiliare. În topul celor mai mari scăderi de preţuri la apartamentele vechi se situează Bucureştiul, cu 57%, Piteşti – 53%, Baia Mare – 49%, Bistriţa – 47%, Reşiţa – 46% şi Ploieşti – 45%. La polul opus, oraşele unde preţurile au rezistat cel mai bine în ultimii patru ani sunt Oradea – 20%, Buzău – 27%, Deva – 28%, Miercurea Ciuc – 31% şi Suceava – 32%. Chiar dacă Bucureştiul se plasează pe primul loc după scăderea preţurilor, Capitala rămâne încă cea mai scumpă piaţă, cu o medie de 961 de euro/mp, urmată îndeaproape de Cluj-Napoca, 959 euro/mp, pe locul trei situându-se Timişoara, cu 875 euro/mp. Pentru 2013, reprezentanţii firmei Draian estimează că preţurile vor continua să scadă, având în vedere conjunctura economică. “Cum programul «Prima Casă» care a susţinut industria imobiliară în ultimii ani este practic finalizat, iar planurile guvernamentale prevăd un nou proiect, «Noua Casă», s-ar putea să asistăm la o scădere mai accentuată a preţurilor apartamentelor vechi şi o menţinere sau chiar o creştere uşoară a celor noi, în special a celor bine dimensionate şi amplasate în zone cu infrastructură bună”, a declarat Adrian Crivii, preşedintele Darian. 
http://jurnalul.ro/bani-afaceri/constructii-proprietati/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Thanks !