duminică, 27 mai 2012

Paşii parcurşi pentru ai cumpăra o Locuinta

Poţi să îţi cumperi o locuinţă ieftină în Bucureşti? Cu siguranţă, da. MONEY a încercat să identifice paşii ce trebuie parcurşi pentru a-ţi cumpăra o casă pe care să ţi-o permiţi.
Am decis să facem referire la o casă pe care ţi-o permiţi, pentru că, încă de la început, trebuie clarificată noţiunea de ieftin. „Termenul «ieftin» este relativ”, cred Ana şi Răzvan Roşulescu, proaspăt proprietari ai unei locuinţe dintr-un bloc nou. Pentru ei, „oricât ar fi de ieftin, raportat la salariile pe care le câştigăm în România, preţul unui apartament va fi tot timpul mare”. Astfel că, în cele mai multe cazuri, utilizatorii finali, care vor să cumpere o locuinţă, vor apela lafinanţare bancară.

De la această premisă, MONEY.ro a iniţiat o serie de discuţii cu proprietari, potenţiali cumpărători şi agenţi imobiliari pentru a găsi cele mai bune metode prin care să cheltuieşti cât mai puţin pe o locuinţă. Citeşte cinci sfaturi utile în procesul de achiziţie al unei case. 

1. În primul rând, ai nevoie de timp. Chiar de mult timp, dacă nu ai norocul de a da peste un chilipir, spun la unison cumpărătorii şi specialiştii deopotrivă. 

„Dacă nu poţi tu, ai nevoie ca cineva să alerge prin cartier, să sune din uşă în uşă la administratorii de bloc, să se intereseze prin vecini de imobile la vânzare”, spune Vlad Kinn, care şi-a cumpărat recent un apartament vechi cu trei camere, prin intermediul programului „Goana dup casa”, iniţiat de portalul imobiliar Imopedia . El îşi caută, însă, o locuinţă de aproximativ doi ani, timp în care aproape zilnic şi doar uneori săptămânal făcea demersuri în acest sens.


2. Conturează-ţi obiectivele. Trebuie să accepţi faptul că o locuinţă cu un preţ sub piaţă nu poate fi, decât în situaţii rare, „un penthouse”. 

„O locuinţă ieftină în Capitală se traduce printr-o suprafaţă locuibilă mică, nu are îmbunătăţiri, este situată la etajele superioare, în zone periferice şi mai ales, face parte dintr-un bloc vechi”, cred Ana şi Răzvan Roşulescu. 

3. Însă, nu ignora faptul că băncile s-au transformat în „mari proprietari”. Preţul unei locuinţe intrată în posesia băncilor ca urmare a executărilor silite poate ajunge la jumătate din valoarea de piaţă a imobilului. 

Aceasta este una din situaţiile în care un apartament de trei camere poate fi cumpărat la preţ de garsonieră. „Chiar dacă executorii judecătoreşti încep licitaţiile de la valoarea înscrisă în contract, vânzarea unui imobil intrat în posesia băncii se face de regulă la 70% din valoarea iniţială”, spune Ioan Ghiţă, borker imobiliar. Nu de puţine ori, preţurile ajung până la jumătate, „pentru că piaţa este îngheţată, iar cumpărătorii se gândesc că locuinţele se vor devaloriza şi mai mult”, spune Ghiţă, care nu exclude această posibilitate.

4. Priveşte locuitul ca pe o investiţie, nu doar o tranziţie.

Sfatul este oferit de unul din multitudinea de căutători de locuinţe. Marius Cristian Popescu spune că „un element important este faptul că o rată la bancă prin programul Prima Casa e aproximativ egală cu preţul chiriei pe o lună”. 

Prin ieftin, el întelege un preţ mai mic decât valoarea medie practicată în prezent pe piaţă. Potrivit MagazinulDeCase.ro, în luna noiembrie valoarea chiriei pentru o garsonieră veche din Capitală se situa în intervalul 250 - 320 de euro. Cele mai ieftine locuinţe cu o cameră se închiriază în sectorul patru, iar cele mai scumpe, în sectorul unu. 

5. Informează-te. De multe ori, preţul cel mai mic nu este sinonim cu preţul corect.

„Este vital să se apeleaze la un consultant imobiliar, chiar dacă viitorul cumpărător nu vrea ca vânzarea să fie intermediată de o agenţie de profil”, ne sfătuieşte  Gheghină, agent imobiliar. În acest caz, agentul te poate consilia de-a lungul demersurilor tale. „Nici părerea unui avocat nu este deloc un moft, pentru că te poţi trezi că ai cumpărat o locuinţă cu mari probleme”, spune ea.

„Da, poţi găsi aşa zisele ponturi, dar de obicei aceste ponturi sunt însoţite de o mulţime de probleme cu actele, cu ipoteci, cu procese ori imobilele se află pe lista clădirilor cu risc seismic. Ceea ce poţi gasi este o locuinţă cu preţul corect într-un anumit moment din piaţă”, subliniază Adrian , un proprietar în devenire, care s-a confruntat cu aceste situaţii. 

6. Negociază!

Marja de negociere pe segmentul locuinţelor „second-hand” poate merge până la 10%, în perioade de boom, crede consultantul imobiliar Ioan Roşu. Potrivit acestuia, media se situează între 5% -8%, iar în prezent, poate ajunge la 14%.

Mitul Locuintelor ieftine

Poliesterul se deterioreaza in timp !
In concluzie, cei care critica polistirenul ne sfatuiesc sa cautam materiale cu permeabilitate capilara si densitate mare. Din pacate, acestea sun mult prea scumpe, depasind 120 euro pe metru patrat fata de 60-80 euro cat costa cele de slaba calitate, la nivel european.
Potrivit expertilor, cladirile vechi cu ziduri groase sunt mai confortabile si mai economice in starea originala, fara a fi placate cu polistiren. http://www.ziare.com/casa




Constructia unei case la cel mai bun pret este incercarea prin care trec multi romani, si persoane fizce si antreprenori, care a dat nastere la crearea unor mituri despre constructia unei case.
Mituri despre constructia unei case 
Multe dintre aceste credinte, bazate uneori pe experiente proprii, sunt desfiintate atunci cand iei in considerare multitudinea de moduri in care poate fi construita o casa si numarul mare de materiale si finisaje necesare.



"Termenul "ieftin" este relativ", cred unii proaspat proprietari ai unei locuinte dintr-un bloc nou. Pentru ei, "oricat ar fi de ieftin, raportat la salariile pe care le castigam in Romania, pretul unuei locuinte va fi tot timpul mare".

"Casele din lemn sunt mai ieftine"


"Casele din lemn sunt mai ieftine", cred multi romani, care nu sunt insa familiarizati cu costurile si tehnologiile moderne ale constructiei din lemn.

Pentru ca Romania nu are o traditie recenta in constructia caselor moderne din lemn, instalarea panourilor de lemn modulate cu elementele de rezistenta si termoizolatie, poate fi dificila. Gasirea unor mesteri buni, care respecta toate reglementarile cu privire la constructia caselor din lemn, nu este usoara.
In final, o casa din lemn poate fi construita la un pret de 270-280 Euro/mp la cheie, fata de 300 Euro/mp pentru o casa din caramida. Merita diferenta de pret?

"Casele din bca sunt mai ieftine"


Inlocuirea caramizilor cu BCA-ul, material mai ieftin, duce la un cost final mai mic, este un alt mit vehiculat la scara larga.

Deoarece BCA-ul este un material neportant, el poate doar umple golurile din structura de rezistenta, care era asigurata chiar de caramizi, inainte de inlocuirea lor. Grinzile necesare pentru o casa construita din BCA sunt mai numeroase si mai solide, cu un grad de armare mai ridicat, motiv pentru care nu se obtin deloc economii semnificative.

"Casele mai mari sunt mai scumpe"


Cu cat are mai multi metri patrati, cu atat o casa este mai scumpa, spune un alt mit. La diferentele mici de suprafata, lucrurile sunt insa mai complicate, afirma insa specialistii.

Oferta de pret este prezentata intotdeauna in metri patrati, insa asta nu inseamna ca o casa de 150mp va fi cu 50% mai scumpa decat una de 100 mp. Pentru ca spatiul locativ depinde de modul in care sunt construite zidurile si de proiectul casei, o suprafata mai mare nu creste intotdeauna pretul proportional.

"Finisajele ieftine strica aspectul casei"


Finisajele ieftine strica orice casa, indiferent cat de mult a costat. Un alt mit nefondat in totalitate, cel al finisajelor ieftine ii indeamna pe proprietari sa investeasca cat mai mult in elementele decorative.

Adevarul este ca, indiferent de pret, aspectul final al casei depinde de inspiratia si indemanarea cu care au fost instalate finisajele, iar calitatea si confortul nu depind intotdeauna de pret, cel putin in cazul finisajelor.

"Casa construita in regie proprie = cheltuieli mai mici"


"Casa construita in regie proprie este mai ieftina" este poate cel mai puternic mit in acest domeniu. Inainte sa a incepe constructia unei case in regie proprie, trebuie sa cunosti toate reglementarile in domeniu si sa te asiguri ca alegi cele mai bune combinatii de materiale pentru termoizolare si hidroizolare.

Putini au toate cunostintele necesare pentru a finisa o casa care sa reziste in timp si care sa nu ceara cheltuieli suplimentare. Nici materialele de constructii nu sunt achizitionate intotdeauna la preturile cele mai bune, deoarece doar cumpararea lor in cantitati foarte mari asigura reduceri semnificative.


Sursa foto: Lempesresidenz


VARIANTA UNEI CASE IEFTINE


Pretul pentru o casa se poate reduce cu 20% daca se va face o constructie de 100 de metri patrati cu parter si etaj, si nu numai cu parter, deoarece investitia in fundatie va fi mai mica.
Preţul final al construcţiei este influenţat de forma casei, de utilităţi, finisaje, precum şi de organizarea şantierului. Astfel pentru o casa de 100 mp pretul poate fi de aproximativ 60.000 Euro.
Pentru ca o casă să fie mai ieftină trebuie să fie pătrată sau dreptunghiulară, să beneficieze de utilităţi în imediata apropiere, să fie cu etaj, să nu fie prevăzută cu construcţii la subsol, iar destinaţia fiecărei încăperi să fie stabilită în mod logic.
De asemenea, un teren mic, care nu va permite organizarea şantierului, respectiv depozitarea materialelor destinate construcţiei, poate creşte semnificativ preţul.
Publicitate
Potrivit administratorului Group SRL, preţul unei case la roşu, din zidărie, fără finisaje, este de aproximativ 250 de euro metrul pătrat construit, plus TVA, în timp ce preţul unei case la cheie, în care proprietarul se poate muta direct, este de aproximativ 500 de euro metrul pătrat, plus TVA.
Preţul va creşte în cazul în care casa este prevăzută numai cu parter. În schimb, stâlpii de rezistenţă vor trebui să fie ceva mai robuşti. În cazul în care casa va fi concepută cu parter şi etaj, preţul va fi cu 20% mai mic decât dacă se preferă numai parter. Preţul unei case poate creşte semnificativ în cazul în care se insistă pe construcţii subterane, gen subsol sau pivniţă.
Pentru o casă cu costuri minime construcţia trebuie să fie pătrată sau dreptunghiulară. „O casă în trei colţuri, de exemplu, va necesita mult mai multă manoperă pentru finisaje, precum şi materiale pentru a rezulta nişte camere normale“, a mai spus L Bolcaş.
Organizarea şantierului poate face ca preţul de construcţie să crească. În cazul în care locul nu permite depozitarea materialelor, acestea vor trebui aduse cu ţârâita, caz în care costurile de transport vor creşte enorm, mai ales în marile aglomerări urbane, unde se percep taxe mari pentru circulaţia camioanelor. Utilităţile, un factor important în construcţia unei case, pot la rândul lor să influenţeze preţul.
sursa: Cotidianul

Case mult mai ieftine

Construcţia unei case este mai ieftină cu 25% pe criză

Case lemn la rosu-130 euro/mp(materiale+manopera) pretul include: 1.confectionare si montare pereti portanti. 2.acoperis+asteriala+folie 3.tratament lemn 4.sistem termoizolatie exterior-polistiren 5 cm 5. fundatia : 20-25% din pret. terase : 30% din pret. per oferta lunii !!! case lemn la gata- 335euro/mp pentru constructiile realizate . 

„Dacă până anul trecut, 30% din constructori prestau servicii prin contracte şi plăteau impozite pentru lucrările încasate, acum cred că procentul a scăzut undeva la 10%. Practic, ieftinirea construcţiilor s-a produs în urma dispariţiei contractelor legale“

Ieşenii care îşi ridică vile găsesc în această perioadă muncitori mai bine pregătiţi
Cei care îşi ridică vile găsesc echipe de muncitori şi materiale mai ieftine faţă de anul trecut. Principalul avantaj constă în faptul că mulţi dintre constructorii bine pregătiţi s-au întors din străinătate, unde nu mai au de lucru.
Ieşenii care se apucă de construit o casă în regie proprie ies mai câştigaţi cu 25% la preţ, faţă de anul trecut, fiindcă forţa de muncă şi materialele sunt mai ieftine. 
„Este destul greu să construieşti în regie proprie, mai ales dacă ai ghinionul să dai peste echipe de muncitori neserioşi, care te întârzie. Totuşi, merită să faci acest efort fiindcă faci economii. Am avut noroc şi am găsit o echipă de muncitori care lucrase în Germania, care a făcut treabă bună“, spune  Cristian Cernescu, agent de asigurări.
50.000 de euro pentru o casă de 300 de metri
Tânărul de 30 de ani a ridicat o casă de aproape 320 de metri pătraţi în zona Valea Adâncă, iar cheltuielile pentru construcţie, fără finisaje, s-au ridicat la aproape 50.000 de euro. 
Din această sumă, 10.000 de euro s-au dus pe ferestre, iar 2.500 de euro pentru proiectul arhitectului şi scoaterea terenului din circuitul agricol. Pentru echipa de muncitori, ieşeanul a plătit cam 8.500 de euro, iar materialele de construcţie au costat aproximativ 30.000 de euro. „Este o casă cu structură de beton, ridicată cu cărămidă, pentru că este mai rezistentă. Am reuşit să mă încadrez în acest preţ pentru că m-am târguit foarte bine la materialele de construcţie. Astfel, deşi la raft era un cost, eu am ruşit să obţin un preţ mai bun fiindcă am cumpărat cantităţi mari de cărămidă, fier şi beton“, adaugă ieşeanul. Firmele spun că ieftinirea construcţiei s-a făcut din reducerea salariilor muncitorilor şi a unor materiale. 
Constructorii: „Ieftinirea este artificială“
Firmele care ridică vile spun că preţurile au rămas la nivelul de anul trecut din cauza dezvoltatorilor, care nu sunt dispuşi să facă reduceri. 
„Este o ieftinire artificială, bazată pe reducerea lefurilor constructorilor, care ar fi undeva la 10% pe piaţă. Dacă dezvoltatorii şi-ar reduce adaosul de la 100% la 50%, atunci imobilele ar avea într-adevăr preţuri accesibile pentru ieşeni“, afirmă Mihai Chiteală, administratorul unei firme de construcţii. .               Radu Botez, proprietarul unei companii de construcţii. 

Bloc vechi sau o casa noua


Poliesterul se deterioreaza in timp !

In concluzie, cei care critica polistirenul ne sfatuiesc sa cautam materiale cu permeabilitate capilara si densitate mare. Din pacate, acestea sun mult prea scumpe, depasind 120 euro pe metru patrat fata de 60-80 euro cat costa cele de slaba calitate, la nivel european.
Potrivit expertilor, cladirile vechi cu ziduri groase sunt mai confortabile si mai economice in starea originala, fara a fi placate cu polistiren. http://www.ziare.com/casa




Apartament in bloc vechi sau constructie casa?
***Un calcul simplu ne arata ca, desi pare neverosimil, inca se poate construi o casa cu banii rezultati din vanzarea unui apartament. Si nu ne referim la un apartament cu spatii generoase, intr-un bloc nou, ci pur si simplu la apartamentele clasice din anii 70-80. Pretul unui asemenea apartament de 3 camere -65 mp, in Titan de exemplu, un cartier normal din Bucuresti, ajunge la 65.000 euro. Cu acesti bani insa, se poate cumpara o parcela de teren langa capitala si, totodata, construi o casa P+M de 150 mp, de doua ori si jumatate mai mare decat suprafata de la bloc. Cu 10-12.000 euro se poate achizitiona un lot de 3-400 mp (30-40 eur/mp) in localitati limitrofe Bucurestiului cum ar fi Cornetu, Domnesti, Cernica, Berceni sau chiar Corbeanca. Ar ramane 55.000 euro pentru constructia casei. Utilitatile ar mai genera costuri de circa 10.000 euro presupunand ca sunt relativ aproape (sub 100 m). Consideram ca banii ramasi, 45.000 euro sunt suficienti pentru constructia "la cheie" a viitoarei case de 150 mp (75mp/nivel, P+M). Si iata cum de la bloc pornind, marim suprafata de cel putin 2 ori, ne putem face 3 dormitoare in loc de doua, 2 bai in loc de una, un living mai mare, un birou incapator si, sa nu uitam ce e mai important, o curte de 2-300 mp utili. Constructii case! Planuri case! 



Preturi de referinta constructii case "la rosu" 140 EUR/mp 
**"Casa la rosu" reprezinta constructia casei fara finisaje si fara partea exterioara a acoperisului. In faza de rosu sunt incluse fundatia, zidaria si structura acoperisului din lemn. 
Constructii case, planuri case, proiecte case! 
**Constructii case din BCA - 135 EUR/m2 [cereti detalii…] 
**Constructii case Caramida Porotherm - 145 EUR/m2 [cereti detalii…] 
**Constructii case Caramida GVP - 155 EUR/m2 [cereti detalii…] 
Pret constructii case inclusiv TVA

Constructii case, planuri case, proiecte case! 
Preturi de referinta constructii case "la cheie"( acest pret include prima faza, casa la rosu) 280-330 EUR/m2 
**Pretul pe mp pentru finisaje constructie casa include - 
**Inchideri exterioare, termoziolatie polistiren 5 cm, tencuiala , vopsea exterioara tamplarie PVC alb cu geam termopan, acoperis din tigle metalice . 
**Interiorul casei este compartimentat , peretii tencuiti, gletuiti si vopsiti. 
**Instalatie electrica- racordata la retea 
**Instalatii sanitare - alimentare cu apa rece si calda - instalatia de canalizare 
**Instalatii de incalzire - Instalatia este prevazuta cu centrala termica proprie racordata la reteaua de gaze. 
**Pardoseli - living, holuri, bucatarie, dormitoare- gresie , parchet - la alegere. - 

Constructii case la preturi rezonabile, un raport foarte bun calitate-pret! 

Preturile sunt calculate la suprafata desfasurata (suma tuturor etajelor) a casei. Preturile sunt orientative si includ TVA. 
---Constructii case, planuri case, proiecte case!! 


sâmbătă, 26 mai 2012

Castelul Pirdut in Istorie


Averea celui mai bogat om din România interbelică, „pierdută“ în istorie

Palatul Jean Mihail este o bijuterie arhitectonică

CRAIOVA

Palatul Jean Mihail este o bijuterie arhitectonică

În anii 1930, olteanul Jean Mihail era cel mai bogat român deţinând sute de mii de hectare, proprietăţi în toată ţara şi conturi bancare de milioane de lei. După moartea sa, averea a revenit prin testament statului, dorindu-se înfiinţarea Fundaţiei Culturale „Jean Mihail“. Din păcate, nici până acum nu se ştie cum a dispărut o parte din averea boierului, istoricii arătând cu degetul înspre comuniştii.
La sfârşitul secolului XIX, Constantin Dinu Mihail, tatăl lui Jean, era unul dintre cei mai mari proprietari funciari din ţară primind 100.000 de pogoane de pământ după moartea tatălui său, dar şi o datorie echivalentă cu valoare moşiilor. Craioveanul deţinea mai multe reşedinţe în ţară dintre care amintim o vila pe Calea Victoriei (Bucureşti), o casa la Floreşti (judeţul Prahova) precum şi Castelul Zamora din Buşteni. „Avea mai multe proprietăţi. Acestea sunt doar câteva dintre ele“, ne explică istoricul craiovean Toma Rădulescu.
Castelul Zamora din Buşteni, scos recent la vânzare
   
Averea sa era completată de o colecţie valoroasă de pictură universală cumpărată cu ajutorul surorii sale, Elena, de la un mare magazin de artă din Europa deţinut de comnatul său. După căsătoria cu Matilda Spiro, eveniment consumat la Viena, Dinu Mihail se întoarce la Craiova şi reuşeşte să achite toate datoriile şi ipotecile la Creditul Agricol, cumpărând moşii în judeţele din Oltenia şi nu numai – Dolj, Gorj, Mehedinţi, Romanaţi, Teleorman, Ilfov şi Tecuci. În centrul Băniei, boierul îşi construieşte o reşedinţă somptoasă (n.r. în prezent sediul Muzeului de Artă Craiova), apelând la cei mai buni specialişti din ţară.
Palatul Jean Mihail, actualul Muzeu de Artă
„Este vorba de arhitectul Curţii Regale, Paul Goterreau care a realizat planurile construcţiei şi arhitectului italian Constantino Cichi care a supravegheat construcţia. Palatul are o valoare inestimabilă. Scare de onoare este făcută din marmură de Carrara, candelabre din cristal de Murano, are oglinzi venetiene, plafoane pictate şi pereti tapisati cu mãtase de Lyon“, explică istoricul Toma Rădulescu. Pe tema palatului există şi o legendă care spune că propietarul Constantin Mihail a cerut regelui aprobarea să acopere palatul cu monede de aur şi că răspunsul ar fi fost afirmativ, dar ca monedele să fie aşezate în dungă. Important de ştiut că reşedinţa a fost prevăzută de la început cu instalaţie electrică şi încălzire centrală.
I
Interior din Palatul Jean Mihail
Dinu Mihail nu a apucat să-şi inaugureze palatul pentru că în 1908 a decedat. Abia în 1909 monumentul a fost ianugurat de cei doi fii ai săi, Nicolae şi Jean Mihail. Nicolae, fiul cel mare, a trăit mult timp în Franţa unde a şi murit în 1918, iar cel mic a moştenit toată averea tatălui său.„Jean Mihail a fost membru al Parlamentului României şi unul dintre susţinătorii reformelor agrare în ciuda poziţiei sale sociale“, mai spune istoricul Toma Rădulescu. Jean Mihail a moştenit şi bunurile altor trei rude: unchiul său care îi lasă în 1901 casa din Bucureşti şi averea sa, mătuşa după mamă care îi lasă moşia de la Deveselu (2.000 de hectare) iar cealălaltă mătuşă după tată care îi lasă colecţia de tablouri şi o casă în Craiova. „Cu siguranţă era cel mai bogat român la acea vreme. Nu avea nimeni în ţară propietăţi de asemenea valoare, sute de mii de hectare plus conturi în bănci“, susţine istoricul.
Necăsătorit şi fără copii, Jean Mihail a lăsat prin testament întreaga avere statului, cerând înfiinţarea unei fundaţii care să-i poarte numele şi care să lichideze averea în folosul oamenilor de rând. Fundaţia Culturală Jean C. Mihail a fost înfiinţată la 1 septembrie 1936 de executorul testamentului, doctorul Constantin Angelescu, fost ministru al Învăţământului, „Într-adevăr, s-a înfiinţat o fundaţie dar degeaba. Nu a trecut mult timp şi a venit războiul, apoi ocupaţia sovietică. După aceea au venit comuniştii la putere iar de averea lui Jean Mihail s-a ales praful“, susţine Toma Rădulescu. 
Odată cu venirea comuniştilor, din somptosul palat din Bănie au dispărut importante piese de mobilier. „O parte din mobilier a ajuns în casele unor oameni ai căror copii sau nepoţi sunt acum persoane publice, mă refer la profesori universitari sau academicieni“, mai spune istoricul. Toma Rădulescu susţine că propietăţile boierului au fost naţionalizate de comunişti iar conturile au ajuns pe mâna oamenilor importanţi din Partidul Comunist Român. „Credeţi că s-au vărsat toţi banii la partid? A apucat fiecare ce a putut. Unii au luat conturile, alţii au pus mâna pe obiectele de valoare. Se ştiu cei care au în propriile case obiecte de valoare din palatul Jean Mihail“, susţine acesta.

luni, 13 februarie 2012

Colentina - Moscheie - AP.3 CAM , CF.1 , ET.3


Apartamentul este situat în zonă nepoluată , linistită cu locuri amenajate pentru agrement , vedre la strada .  
  Imobilul/blocul in care este situat apartamentul are o structura solidă specială antiseismică prin natura tehnologiei de constrctie - monolit turnare beton , grosime zid = 32 cm. 
Blocul are o singura scară - ( APARTAMENTE  cu doua si trei camere ) , vecini ok , liniste , curatenie , spatiu împrejmuit pentru copii in fața blocului . 
  In apropiere - scoala , spital Fundeni ,  farmacii , banci/bancomat , Supermarket Mega Image , MC Donalds , locuri agrement , zone amenajate pentru copii  +  alte zone agrement în apropiere - parc , lac , Biserica , Manastire , Stadion Juventus-Colentina , etc. .  
Cadastru și Intabulare
Sc = 85 MP - Preț 68.000 euro , negociabil !  Comisionul , 1000 euro ?

           

Grosime zid = 32 cm .
Oare cresc preţurile la apartamente  !
Notarii deja au majorat cu 5-10% valorile minime pentru apartamentele din Bucureşti !
Este an electoral , vor creste veniturile si implicit pretul  ?
Si bancile au majorat creditul ipotecar !

Potrivit expertilor, cladirile vechi cu ziduri groase sunt mai confortabile si mai economice in starea originala, fara a fi placate cu polistiren.